Hora-n bătătură - Tudor Arghezi

Într-o magazie goală
Am deschis și noi o școală.
Mai cu seamă, fetele,
Bercile, boghetele,
Sunt silite să învețe
Înșirate sus pe bețe.
Am primit la-nvățătură
Tot ce-a fost mai bun de gură.
Găinile și cocoșii
Ne-au trimis gălăgioșii.
Bibilica s-a-nvățat,
Cred că nu m-am înșelat,
Atât să zică : "păcat".
Și s-a dus pe drumul scurt
Zicând că știe prea mult.
Mită vru să fie moașe,
Dar se lăsă păgubașe.
Din clasa-ntâia primară
A fost broasca dată-afară.
La purtare și Grivei
Are tot unu și trei
Gâscă mesteca sacâz
Și rață moare de râs.
Curcanul, umflat în pene,
Scoate moțul din sprâncene:
Cântă-n poartă caterincă.

Directoare: Baba Tinca.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.