Toamna

Autor:Nelu Preda


Adăugat de: Nelu Preda

joi, 24 septembrie 2015

Motto : ,,Toamna este primavara iernii,, - Henri de Toulouse Lautrec

Sunt patru anotimpuri care se tot perindă majestuos,
Și fiecare-n felul său este asemeni de frumos
Încât te-ntrebi ce demiurg le-a ticluit și proiectat;
Din toate însă nu-i nici unul precum e toamna de bogat

În roade, vârfuind hambarul și fructe dulci înmiresmate
Dar și peisaje care parcă se cer neapărat pictate.
Cum primăvara pentru vară e un preludiu colorat
Prefigurând verdeața ei și caldul de nesuportat,

Și toamna-i primăvara iernii cu timpul rece și noros
Păduri de-aramă care-anunță că vine timpul cel geros,
Că vine iarna implacabil și trebuie să pregătim
Cămara cu provizii, lemne, ca să putem să ne-ncălzim.

A început și școala iară mai toți boboci-s în careu
Unde-a trecut atâta vreme? parcă așa eram și eu
Când au trecut atâtea toamne? of Doamne, am îmbătrânit
Părul mi-e nins în plină toamnă, doar inima n-a-ncărunțit!

Ea tot iubește bat-o vina, chiar de e toamnă-n emisferă
Arunc ochiade la vecina (mai tânără, din altă eră!)
Ea îmi zâmbește enigmatic și mă întreabă cu-nțeles:
Tataiule, e grea sacoșa, hai să ți-o duc și dai un nes!


vezi mai multe poezii de: Nelu Preda


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Toamna
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulțumesc, Mirela! Mă descurc eu cumva, cu fuga și tot scap!
Drag,
Nelu Preda (autor)
joi, 24 septembrie 2015



Tataie, ai mare grijă că dacă nesu-l dai
mamaie, s-ar putea să te trateze c-un...vătrai !
:)))

Mult mi a plăcut și mi am permis să glumesc !

Cu drag,
mirimirela
joi, 24 septembrie 2015



Domnule Stomff, nu e nevoie să vă spun ce bucurie provoacă unui creator, oricât de modest, aprecierea creației lui și faptul că provoacă bucurie cititorului! Mulțumiri pentru lectură și apreciere!
Nelu Preda (autor)
joi, 24 septembrie 2015



Minunata poezie , minunat comentariu al Danei iar observatia privind ultima strofa este atat de apropiata fiintei mele incat o inteleg mai bine decat iti inchipui. M-a bucurat mult lectura acestei poezii!
stomff
joi, 24 septembrie 2015



Mulțumesc, Dănuța! Ei mă dau și eu ”lovit”, să iasă poezia cum trebuie! Iar nesul îl dau, că vecina de lângă casă...

Cu același drag,
Nelu Preda (autor)
joi, 24 septembrie 2015



wow......ce frumoasa si glumeata e...
mai ales ultima strofa..
m-am bucurat sa o citesc
e totusi un avantaj ca inima nu imbatraneste asa ca si noi...trecatori prin viata...:) -ca tre sa dai "ness-ul"..:)
(am glumit!!!)


foarte frumoasa!!!
felicitari...
cu drag,
danab
joi, 24 septembrie 2015