In mine cântă versul cu tril de ciocârlie,
Cu unduiri de frunze, cu mustul curs din vie.
Mi- e trupul mărul rumen din care gustă vântul
Ce primenește pleoapa și mângâie pământul.
De- o fi să uit de mine, prin văi și pe coline,
Pe căile brumate și-n gerul care vine,
O sa te chem, mireasmă de verde primăvară,
Sa- mi înnădești aripa de vise, să nu doară.
Te- oi anina la glezne, sub falduri de mătasă,
Cu fire verzi de iarbă ce n- au căzut sub coasă;
Îți voi sorbi in grabă dulceața de pe umeri,
Și clipe lungi, senine, să nu poți să le numeri.
Ne vom nunti menirea de păsări călătoare,
Cu amăgiri și vise, cu nor, dar și cu soare,
Și vom porni degrabă să colindăm pământul,
Eu, Toamna parfumată, și prietenul meu vântul!
vezi mai multe poezii de: Florina Emilia Pîncotan
Detalii poezie:
Distribuie pe: