Timpurile taciturne

sâmbătă, 24 septembrie 2016

Timpurile taciturne

Azi clipele curgând agale
Ne duc tăcerile pe grui
Când nopțile adorm egale
Și zilele bat din călcâi.

Iar rătăcirile nocturne
Se scutură-n lacrima ta
Când timpurile taciturne
În clipă nu mai vor a sta.

Căci cu tristețile pe față
S-au îndrept către apus
Trecând prin bruma lor de viață
Au rupt tăcerea și s-au dus.

Dar au erupt cu luna nouă
Și-au plâns o clipă-n casa mea,
Iar soarele-a-nceput să plouă
Pe raza viselor de nea.

În rătăciri mai stau și-acuma
Nestinse licăriri de dor,
Iar pe iubirea mea stă bruma
Ce s-a topit pentru decor.

Perpetuă tăcerea asta
Mă poartă-n amintirea mea,
Dar plâng acum puțin și basta
Am să răsar; mugur pe-o stea.



Cu mâna goală voi culege
Culoarea vieții-ncetișor
Și pentru cine nu-nțelege
Voi fi în visul său decor.

Nemărginirea, voi strânge
Cu aura, prea plin destin
Atunci când lacrima de sânge
În cerul ochiului o țin.

Și fug din vis cu rătăcirea
Ce peste vise mi s-a-ntins
Când port în sânu-mi nemurirea
Din sufletul ce-n el m-a prins.

Dar astăzi mai culeg o dată
Din palma ta trei sărutări
Și simt în inima de fată
Iubirea prinsă-n mii de stări.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.