mi-am adăpat caii din amforele nopţii
le-am spus povestea penumbrelor din care s-au născut cei dintâi locuitori ai stepei
am gustat din libertate
aşa cum fac de câte ori mă odihnesc în şaua desprinderii de lume
şi te-am visat
mi-ai hrănit armăsarii cu jăratic
desprins din chipul palid al lunii
inconştienţa ta de a crede în basme
mă aruncă în tempestele pasiunii
demon
deunăzi potcovit cu diamante
trage după el carul mare
dar universul tău este finit
pe graniţa nordică steaua polară îţi trage cu ochiul şi te invită să-ţi învingi teama
vei călări alături de mine
veşnicia aceasta și următoarea
într-un passo doble
caii andaluzi ai viforului
***
fiecare noapte e tot mai neagră
cai albi strivesc sub copite întunericul
stele se-aprind în urma lor
o cale lactee
desenând drumul spre inima ta în formă de amforă
vreau să gust din nectarul clipei
drogul să mă țină captiv în fericirea noastră
îți voi hrăni caii cu jăratecul inimii
ai dansat pe el cu tălpile goale
sub razele lunii
l-am păstrat aprins oricâte furtuni mi-au străbătut preeria
universul meu e infinit
dar tu încaleci lumina
și mă traversezi cu o viteză inconștientă
iubito
pe cai neîmblânziți
inventându-mi big bang-ul primordial
așteaptă-mă
vom călători împreună
e mult prea scurtă veșnicia să n-o străbatem în doi
la trap
ne vom adăpa armăsarii cu focul inimilor noastre
vezi mai multe poezii de: nutzu
Detalii poezie:
Distribuie pe: