Frăția ni-i temeiul,
V-o spunem mai cu seamă cu condeiul,
Că scrisul și hârtia țin locul, pe curat,
Și-al omului de-alt'dată, de-acum numerotat.
Cât ne-am trudit cu glasul, socot că bănuiți,
Să vă-nălțăm în rândul de oameni fericiți.
Fiindcă-ncepeți viața din nou cu noi în frunte,
Să ținem socoteala și-a treburilor mărunte.
Ce faceți voi cu-atâta întindere de țară ?
V-ajunge câtă sapă și plugul cât ara.
Bucata de țarină pe care-ați semăna
N-ar fi nici trebuință să zici e-a mea, e-a ta,
De fapt, întreg pământului e-al nostru,-al tuturor,
De vreme ce frățește trăim pentru popor.
Îl împărțim cu vorba de-a latul pe hotare.
Cu cât mai mare-i rangul, și-ntindere mai mare.
De pildă, pentru Vodă și seminției sale
Le-am pregătit mai multe moșii de deal și vale
Și șesuri, munți și codri, cărbune și țiței,
Făr-a uita la daruri nici lista de căței ;
Un țărm și-un cot de mare,
Ca să clădim pe piatră castele cu pridvoare,
Conace și palate, grădini pentru stăpâne,
Cu mori, cirezi și turme și herghelii și stâne.
Familia-nmulțită cu prinți și pricepese,
Că nașterile-s multe, în șiruri lungi și dese,
La unchi, mătuși, cumnate, surori, nepoți și veri,
Și alte rubedenii de mâine, de-azi, de ieri,
Se cade fiecare, în vârstă și sugaci,
Să aibă câte-o țară cu vii și-un câmp cu vaci,
O fabrică de zestre și pivnițele sale ;
Să iasă, din ce curge și pică mult, parale.
Să facem, cuvenite la gineri și nepoate,
Din optzeci de județe, optzeci de principate.
O dinastie nouă se-ncheagă pe-ndelete,
Băieți câteva rânduri și câteva de fete,
Și nu e trebuință, născuți de-aceeași mamă,
Să semene cu tatăl, dac-ai băgat de seamă.
Ba nu e nici nevoie să știe să vorbească,
Așa-zicând, vreo limbă, de pildă, plugărească.
Pentru coșar și vite, cu două-trei streine,
Ajung să se-nțeleagă cu voi destul de bine.
Că tălmăcirea-n aur a limbii și venitul
Ei le pricep îndată, măcar cu pipăitul.
Dealminteri, cârmuirea și bunii ei cârmaci
Se îngrijesc să aibă cât mai cuminți tâlmaci.
La urma urmei, domnii pot face o ispravă
De prinți, chiar dacă limba li-i groasă și gângavă.
În parcuri ocolite cu ghimpi, de vânătoare,
Vom strânge-ntre zăplaze fazani și căprioare ;
Să le avem de-a gata, închise ca-ntr-o cușcă.
Te-apucă dorul nobil și patimă de pușcă
Și ai la îndemână vânaturile grase,
Fără să-ți bage frica și tremurul în oase,
Sălbătăciunea-n codru prin că te miroase.
Primejdia-i ferită, să-ți iasă-n drum un țap
Și să te-arunce-n râpă, de-a dura, peste cap.
Ne place ciuta blândă, copilă și zglobie,
Să o vedem întinsă, cu ochii-n agonie.
Vânatul, ca și omul, împrejmuit cu legi,
Îl ai când vrei și sigur și poți să ți-l alegi.
Distribuie: