Te scriu cu slova minții, ca pe o taină-nchisă
În palmele rotunde, atotcuprinzătoare,
Din inima vorace.
Te regăsesc poveste cu pagina nescrisă,
Chemată prea devreme, cu vorbe-asurzitoare,
Când vocea clipei tace.
Te întrupez din fumul dezlănțuit din focuri
Ce rod nestingherite atomi ai cărnii mele
Și-mi înmulțesc trăirea.
Te strâng, miraj perpetuu, în zeci de mii de locuri
Aproape de speranța clădită între stele,
Ce-ți crede plăsmuirea.
Te las să mă adulmeci și să te miri de mine
Că încă-s ispitită să mi te fac stăpână
Pe-a stării tresărire.
Te smulg doar să îți caut puterile divine
Ce fac pământ din ape și ape din țărână
În trupul meu... iubire.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Detalii poezie:
Distribuie pe: