Tăcerile - Rolando Cárdenas

De multe ori, în casă nu se-auzea
decât trosnitul lemnului din sobă
și zgomotul vârtelniței, ritmat,
în care se-adâncea bunica.

Toți reuniți și muți
precum acei chemați solemn să dirijeze iarna,
cu-o moleșeală ca nopțile visării,
cu două vieți în urma-acelor ani:
una, cu mii de arbori înălbiți
și cealaltă, crescând tăcerea de acum
cu vijelia din juru-acestei case.

Trosnitul lemnului le devorează verbul,
iar roata vârtelniței îi poartă și-i adoarme.

Și înlăuntrul casei tăcerea e de lemn,
și dup-o lungă vreme
din scaun unul se ridică, apropiindu-se de foc,
când picături de ploaie-ntârziată,
ce spumegă-n copaie,
fac un motiv de-a comenta pe scurt că cerul e senin.

traducere - g.Cristea



Los silencios

A veces en la casa lo único que se oía
era el crepitar de la leña en la estufa
y el acompasado ruido de la devanadera
en la que se absorbía la abuela.

Todos reunidos y todos silenciosos
como llamados a presidir solemnemente el invierno,
con una actitud igual que en el sueño de las noches
pero con dos vidas detrás de esos años:
una, con miles de árboles blanqueados
y otra, que deja crecer el silencio de ahora
con la ventisca alrededor de esta casa.

El crepitar de la leña les devora las palabras
y las vueltas de la devanadera los aleja y los adormece.

Por dentro la casa es un silencio de madera,
pero después de tanto tiempo
alguien se mueve de su asiento y se acerca al fuego,
porque alguna gota de lluvia rezagada
que burbujeó en la tina
es motivo para comentar brevemente sobre el cielo despejado.

De Poemas migratorios (1974).

Adăugat de: gabriel cristea

vezi mai multe poezii de: Rolando Cárdenas