Surdul tunet

duminică, 15 iunie 2025

Pe puf de păpădii un bard stă cu ochii la lună căscați,
Se întreabă oare poate luna să umble desculță sub nori,
Acolo unde timpul e noapte ori zi uneori,
Să nu fie oare mocirlă să-și murdărească albul din călcâi?

Au feții acolo în lumea curcubeielor trandafirii,
Au stele în paturi și-n leagăne au crengi verzi de brad?
Au puful zăpezii sub creștet moale pernă
Și mâinile le sunt învelite cu galben de floare?

Se întreabă poetul cu mâna sub bărbie,
Ca un gânditor albastru căzut din cea mai mare galaxie,
Se-nfurie că nu găsește în creier răspunsuri,
Și-apoi râde singur de dânsul cum se bucură un cocon la sân de căprioară.

Își piaptănă plete cu negrul din umbre,
Printre aștri scârbit de aripile ce cârmă in neștire,
Se scufundă și lunecă pe vechile făgașe,
Căci toată comoara îi este pumnul de țărână.

Din razele curate izvorăște sfios,
Al dimineții val roșcat și luna obosită se culcă în recele-i pat,
Dezbracă bătrânul haina geroasă în văzul roșeții,
Destul pentru astăzi, las apele să cânte în furtuni ale mele bolnăvicioase versuri.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.