Avem în noi esențe vii și rare,
Puteri de daci, de netăgăduit,
Cu greutatea stâncii de granit
Și stăruința apei curgătoare,
De a săpa prin grohotiș cărare,
Ca râvna aspră-a lamei de cuțit.
Avem în noi o forță, ca de fiară,
Așa cum curge-n sângele de lup.
Cum, într-o vatră, focuri noi irup
(De e nevoie, și a mia oară),
Și-n noi se-aprinde-o flacără solară,
Ce ne-ntărește-n suflet și în trup.
Avem în noi adâncuri nepătrunse,
Cum nu pătrund, cu rădăcini, stejari.
Însă, așa... confuzi și solitari,
În pieptul nostru stau cotloane-ascunse,
Cu sevele neînfricării strânse,
De le vom vrea. Suntem esențe tari!
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Detalii poezie:
Distribuie pe: