Poezii despre Curaj:

Cerul traduce rănile-n albastru
cerul traduce îngerii-n română
din cerneală-mi răsare un astru
lumina mă scrie însă de mână

Tată
miluiește
și
poetul

Moldovan cu limba lată
și cu viața fără pată

Trag de tine stânga-dreapta

Curaj nebun în mantie de lână
Se toarce în fuior, ca o cadână
Într- un palat privește din freastră
La un deșert de- întindere albastră.

Inima de mi-ar urla,
N-aș putea pleca,
de lângă tine.

Picătura chinezească a tăcerii
sufletul perforat ca o sită de țărancă
clipă de clipă din loc în loc
simt lumea pustiul oaza creștinului

De nenumărate ori
Ți s-a spus că ești nebun,
Pentru că nu te conformezi
Dorințelor oamenilor din jur.

Eu nu mai am nimic să vă mai spun,
Păcatele‑s închise într‑o cazarmă,
Iar îngerii, ucisi, de ingeri, cad
Cu aripile întinse ca o armă.

Dacă vrei să iubești primăvara,
Ține o frunză în palme zâmbind,
Vei vedea, doar atunci prima oară,
Toți copacii-n tine înflorind.

Lucrurile iar mă rănesc
oamenii ce să mai spun
mie-mi pare doar firesc
unii cred c-aș fi ne-bun