Poezii despre Curaj:

Suntem pe ultima treaptă
...
Cât haos, cât plâns ne așteaptă,
Cât gol de speranță lipsit,

Fermecată de-un zbor fără de aripi
Nemișcate-ntr-un eter suflat de-un zeu
La-nălțimi ajunse, ce te fac să țipi
Scăldate doar de-un vremelnic alizeu.

Fahrenheit 451
...
Onorată instanță: de tac cu cutezanță,
Chiar n-aș vrea să tac. Tăceam odinioară

Când hainele par de nisip
schimbăm masca la secundă
pierdem parcă înc-un chip
moartea să ne-ascundă

Explorator prin gânduri neexplorate încă,
Îmi iau curajul scut în groapa cea adâncă
Uitată de decenii în amintiri pierdute
În anii de-început a vieții împlinite.

Eșarfa de mătase la gâtul rece strânge
Neliniștea schimbării la care nu ajunge
Nici orizontul mării, nici crestele semețe
Și- atunci 'ți- ascunzi privirea de curioase fețe.

Dimineața, la trezire,
Creierul e pe pornire
Și paharul plin cu gânduri
Din trei mari înghițituri

Cand vezi ca esti la pamant
Si nu te mai simti perfect
Sa-ti vina un singur gand
Trece...Toate Trec

Femeia din mine
calcă desculță pe versuri
face cuib pentru păsările
ce-și caută drumul spre cântec

Doamne, când i-ai dat curajul, neastâmpărul, minunea
De-a turna trăire-n ziduri și puterile în spor?
Cât de sus să-și ducă schela și privirile în zbor,
Să își afle-n strâmtul sine și văzduhul, și genunea?