Poezii despre Curaj:

Azi nu-i lumină pe pământ
Şi nici în fiinţa mea putere
Să sper că eşti, să simt că sunt
Dorită pentru-o mângâiere.

Mi-am adunat curajul în palma-‘mpreunată
Şi l-am trimis ca rugă, Lui, bunul Dumnezeu,
Prin noaptea dintre ani am mai trecut odată...
Singurătăţii rob, să-i fii... e-atât de greu.

Daca fiecare lacrima
ar avea curajul sa povesteasca
nebunia facerii
si pana la moarte...

Ea este şi nu ştiu din ce pricină este,
sudoare cerească o hrăneşte mereu
ea este şi nu ştiu din ce pricină este
şi-atunci cred că pricina stelei sunt eu.

Lasă-mă linişte să mor,
Căci nu mai am curaj să scriu;
Soarele-i cuprins d-un nor,
Lăsându-mi sufletul pustiu.

Nu vei afla nicicând
Ce haos adunat în chin
A fost în gând răsunet
Eliberat de zâmbet,

Ai uitat cã norocul
a trecut mai întâi pe la tine
si ti-a dat sã bei
din încercarile lui

Iată cum mă furişez eu la graniţa dintre stiluri!
(Ştiu: altădată flăcări vineţii mi-ar fi mângâiat inconştienţa)
De aici vă spun:-Unde să mai sângereze cenuşa asta
care ne visează, prieteni?

Am poruncit să mi se facă
Doi ochi de catifea pe pânză,
Din ea privirea ta să curgă
În râuri dormice de luptă.

Marea loveşte digul pe care în seara aceea
n-am avut curajul să mergem până la capăt. Piatra udă
luneca şi, la un pas de noi, era ruptă. Dacă eram neatenţi,
ne puteam prăbuşi în apa ce fierbea dedesubt.