Poezii despre Curaj:

sânul era presat
de calea ferată

o dungă neagră urca

te iubesc
pentru că eşti sonată

şi nimeni nu mai ştie

Vultur din geneza lumii
Lasa-mi-l pe Prometeu,
Te stârnesc din cer nebunii
Care sângerează-n eu.

Răbdare

Răbdare,
când ochii tăi nu văd departe,

Cosmonautul urca in racheta si pleaca in Cosmos
E meseria lui
Sa iasa din planeta si sa se uite la noi de sus
Acolo sta intr-o statie spatiala orbitala

Hai cu mine și te scaldă în apa serii...
Nu vrei să ții cont de sfatul meu și păreii
Despre oboseala ta, să-i dai crezare?
Vezi, acum și gândul că ești obosit te doare!

Durerea răstoarnă munții
vulcanii dorm în cuvinte
pe lucruri pecetea frunții
de noi îmi aduce-aminte

Cad frunze din sufletul tău pe rănile mele,
Mi le acoperă, le bandajează, se vindecă
Se ofilesc pe lacrimile mele,
Îmi dau aripi să zbor, să mă înalț, se vindecă

Am aruncat în aer o monedă
Și timpul s-a oprit preț de-o secundă.
Aveam privirea ațintită-n cer,
Aveai o rochie lungă.

Nu te teme-n noaptea amiezii Zilei Mari
De omul ce ca fiara s-atace are în minte,
Căci nu are puterea s-omoare a ta Lumină
Și efortul lui în sine sigur o să-l consume.