Poezii despre Curaj:

De când
iarna
parcă
a dispărut

Scaunul te varsă-n lume
scaunul te vrea acasă
nimicul să te rezume
va tăia oaia cea grasă

Când nu ai de sărbătorit
Sau nu- i destinul însorit,
Deschide sticla cu licoarea
Ce dă minutelor savoarea.

În nemișcare stau în fața pânzei.
Doar inima dă pasul înapoi,
Cuvintele, prin gânduri, zboară-n roi,
Mânate de filosofia frunzei,

Am dat
totul
laoparte
să-i fac loc lui Dumnezeu

Doctori în mediocritate
doctori totuși în prostie
toată lumea cu dreptate
împroșcată-i ca să știe

Scad văpăile de onix ale nopții înstelate,
Zori azteci trimit jagoarul să se piardă-n vânătoare,
Iară vulturul se-aruncă în adânci vulcani de soare,
Unde Muntele Tlaloc* a închipuit palate.

Dragă Kitty parcă mi-aș reciti jurnalul
impresiile de deja vu se succed cu repeziciunea amintirilor
fiecare însă având o altă savoare stilistică
despre trimitirile la politica de azi nici nu mai vorbesc

Am vrut s-o sting, dar nu se poate.
Când încă simt, când încă bate.
Am vrut s-o rup, dar îmi e greu...
Rupând-o voi renaște Eu.

Raza
...
E tîrziu? E devreme?
Spre dimineață