Poezii despre Curaj:

Doctori în mediocritate
doctori totuși în prostie
toată lumea cu dreptate
împroșcată-i ca să știe

Scad văpăile de onix ale nopții înstelate,
Zori azteci trimit jagoarul să se piardă-n vânătoare,
Iară vulturul se-aruncă în adânci vulcani de soare,
Unde Muntele Tlaloc* a închipuit palate.

Dragă Kitty parcă mi-aș reciti jurnalul
impresiile de deja vu se succed cu repeziciunea amintirilor
fiecare însă având o altă savoare stilistică
despre trimitirile la politica de azi nici nu mai vorbesc

Am vrut s-o sting, dar nu se poate.
Când încă simt, când încă bate.
Am vrut s-o rup, dar îmi e greu...
Rupând-o voi renaște Eu.

Raza
...
E tîrziu? E devreme?
Spre dimineață

Suntem pe ultima treaptă
...
Cât haos, cât plâns ne așteaptă,
Cât gol de speranță lipsit,

Fermecată de-un zbor fără de aripi
Nemișcate-ntr-un eter suflat de-un zeu
La-nălțimi ajunse, ce te fac să țipi
Scăldate doar de-un vremelnic alizeu.

Fahrenheit 451
...
Onorată instanță: de tac cu cutezanță,
Chiar n-aș vrea să tac. Tăceam odinioară

Când hainele par de nisip
schimbăm masca la secundă
pierdem parcă înc-un chip
moartea să ne-ascundă

Explorator prin gânduri neexplorate încă,
Îmi iau curajul scut în groapa cea adâncă
Uitată de decenii în amintiri pierdute
În anii de-început a vieții împlinite.