Stropi grei de întuneric - Gellu Dorian

Nu există niciodată suficient timp în clipa cînd
printr-o fantă te priveşte celălalt om inexistent
pe care nu-l vezi, doar
el te vede cum tragi storurile la ferestrele unei case
din care vei pleca
aşa cum se înalţă la ceruri prin coşuri
dîre de fum ca nişte cărări pe care nu mai trece nimeni,

de după ele nu se mai vede nimic,
şi atunci auzi cum cade lumina prin sîngele tău
ca sughiţul beţivului dimineaţa cînd toţi cei din întuneric
îţi fac loc în locul lor pe care nimeni nu mai vrea să-l ocupe,

stai şi tu acolo un timp
pînă cînd vine alticineva şi te brînceşte,
deşi te rostogoleşti, nu cazi,
deşi e prăpastie,
nu te opreşti nicăieri,
deşi e nicăieri, nu poţi fi decît acolo,

numai acolo, prin fanta aceea ochii tăi încep să vadă ceva,
ridici paharul
şi învii pentru totdeauna,

dar nu mai există timp, nici măcar suficient,
doar cineva căruia nu-i vezi chipul,
îi spui femeie, dar nu o atingi,
îţi spune fiu, dar nu te ţine la piept,
eşti fericit,
dar asta nu mai contează –

auzi doar cum bat în ochi stropi grei de întuneric.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Gellu Dorian



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.