Pe stradă trecătorii au feţele de cretă,
Şi buzele de humă şi haine lungi de fum,
Eu te zăresc prin ploaie, firavă şi concretă,
Când merg cu nişte umbre spre capătul de drum
Prin burgul unde ploaia măruntă ne deprimă
Şi cicatrici de-amoruri ne dor a vreme rea,
Te mai întorci odată-n odaia mea infimă
Şi plânsuri de vioară se sting în urma ta
Din streşini curg şiroaie, ca într-o inerţie,
Sărutul tău de frunze devine roşu-nchis
Şi-n cioburi de clepsidră, ca într-o agonie,
Tot infinitul lumii se va opri în vis
Din turnuri de-ntuneric cad fulgere letale,
Halouri de uitare se-ndreaptă către noi,
Când ne iubim acut prin strigăte carnale
De parcă am fura ceva din amândoi !
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Comentarii:
mulţumiri alese !
Ursu Marian Florentin (autor) miercuri, 18 octombrie 2023
„SRTIGĂTE” - typo - te rog corectează
Un tablou al „uitării”, mai precis a spaimei de pierdere prin uitare! Tușele sunt aspre dar sigure - o anticipare a golului, a fumului, a disipării pasiunii iubirii odată ce te va înghiți „uitarea”. Pe tine sau partenerul alături de care ai acum consistență, dincolo de vis. Durerea prin anticipare poate fi la fel ascuțită ca și cea a pierderii din timpul prezent!
Frumoasă poemă, Florentin!
Gerra Orivera sâmbătă, 14 octombrie 2023
vezi mai multe poezii de: Ursu Marian Florentin
Detalii poezie:
Distribuie pe: