Strigoi pribeag - Tudor Arghezi

Dintre vrăjmașii tăi mai nempăcat,
Unul aține drumul la tot pasul,
Mai ticălos ca toți câți n-au cruțat
Că te-ai născut, nici pântecul, nici ceasul.

Slobodă iese luna din pământ,
Și-n roua ei trasare nouă floarea,
El nu putea să uite lucrul sfânt
Și-l tulbură jignit asemănarea.

îți da tiptil ocoale de dihor.
Ți-ar otrăvi odrasla și ți-ar pune
Foc în părul, în staul și pridvor,
De nu și-ar teme mâna de tăciune.
Ai fi putut să ți-l agăți de stea.

Și roibul să-l târască țarna oarbă
Cu funia-nodata de grumaz, așa,
Pân' la tocirea oaselor de iarbă
Dar noaptea-n vis, printre strigoii reci,

Vine smerit, și șoapta lui blajină
îți face rugăciune să-l dezlegi
Și să-l mângâi cu milă și lumină.
Și când, a două zi, te-nfruntă iar,

îl lași să scuipe bale și scăpau,
Pentru că știi că sufletu-i murdar
Se îndoiește și că-i pare rău.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.