Ofrandă - Ştefan Augustin Doinaş

Din câte cupe se deschid în lume
iubirea mea nimic nu-ți poate da.
Care văpaie vai! nu m-ar trăda,
când rostul ei, aici, e să consume?

Sunt plante ce grăiesc întruna, da,
în timp ce se rotesc să ne sugrume;
miracole-nflorind pe țărm în spume
o clipă, din plăcerea de-a sfida.

Pământul, apa, aerul și focul
demult și-au irosit în spații jocul.
Ulcior pustiu e-ntregul univers.

Doar eu, cu semne stinse de cărbune,
îl umplu iar și-l fac din nou să sune,
când ți-l închin cu fiecare vers.


Din ciclul "Versuri din Exil", vol. "Opere ale literaturii române", Editura Național, 2000

Adăugat de: Manuela Munteanu

vezi mai multe poezii de: Ştefan Augustin Doinaş



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.