Stea neagră - George Dan

De pe fundul inimii,
ca pe o plantă în somnul negru și gras,
te cresc din imaginație:
vegetație cu dinții galbeni de castor.

Mâna-n cinci colțuri a împietrit așteptând.

Copilă cu părul de piatră neagră
și ochii ca miezul planetei,
odată, ca pe un meteor te-am atins
și de-atunci fierul sângelui meu arde.
Mă luminezi pe dinăuntru
și-n falii mă cutremuri
și mă suni în unde
din ce în ce mai largi pe-o față lichefiată.

Câți arbori, câți bărbați,
câte ierburi și câte femei
și-au desfrunzit osemintele
să-nmugurim pe țărmul acesta?

Întunericul putred din mări
ace de sare în nări
și limba-ncărcată de minerale.

Știu întoarcerea osului în rădăcini;
știu creierii de piatră în decrepitudine;
știu carnea verde că minte
știu mugurii sângelui –
dar înainte de-a fi piatră roșie,
din toată inima arsă:
stea neagră, stea neagră, stea neagră!

Adăugat de: gabriel cristea

vezi mai multe poezii de: George Dan