Stă singuratec câinele.
De pază
Nu știe cui, pe la amiază:
Fântânii rupte, spânului uscat.
Drumului, cerului, omului ?
A tremurat.
Gerul îi ustură urechile, laba,
Nevinovat, neîndurat și degeaba.
Carnea, vlagă, zgârciul, pe de-a-ncetul
I le-a mâncat și mistuit scheletul.
Barba aspră i-a crescut, zbârlită.
Vocea scrâșnește isprăvită.
Și-a purtat, ocărâte, oasele
Pe
Ia toate ușile și casele.
ÎI chem și nu înțelege:
Nu mai poate să se dezlege.
Dar ochii lui, într-un maidan.
Părinte,
Dau mărturia lucrurilor sfinte.
Distribuie: