Spadă și corăbii - George Coşbuc

Și eu, și-acei, ce pe a vieții cale
De patru ori făcurăm drum mai lung
Decât al tău, mai pot spera s-ajung
Să văd pe culmi izbânda vieții tale?
Tu crești acum voinic, și Dumnezeu
De nu-i mâhnit pe noi ca să ne bată
Cu ce-a știut mai aspru el vreodată
Să bat-un neam, - vai, neam român al meu,
De ce chiar tu să ai o judecată
Așa de grea? - de nu-i mâhnit pe noi,
Cu bine-ți va spori-ndelung și anii.
Cu braț voinic îți vei opri dușmanii
Și-n lupte vei conduce-ostași eroi.
Visam și noi, visam de mult voinicul
Ursit să scape-o fată de-mpărat,
Cum Făt-Frumos ursit a fost s-o scape.
El iar o să ridice-n neam furat
De-ai săi dușmani, și-aproape aruncat
Sub bulgării-nmormântătoarei sape.
Veni-va el și peste munți și ape
Sumet va stăpâni în vest și-n est
În inimă-mi o știu, o știu eu bine! ...
Și va veni și-un timp dorit,
Când cele-nguste-și vor mări cuprinsul,
Când cele ce-au fost jos vor fi-ntr-adinsul
Și nu ne va-ngrădi-n puteri învinsul
Șirag de munți.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: George Coşbuc