Sonetul XXXV [Il Canzoniere] - Francesco Petrarca

Traducere de Octavian Cocoş

Atâta timp cât Laura nu este prezentă, cerul rămâne întunecat.

Apollo, al Latonei fiu, privise
deja de nouă ori de pe terasă,
spre cea ce-i luase suflul, o frumoasă
pe care altu-acum o îndrăgise.

Şi pentru că nicicum nu o zărise,
extenuat, cătând de zor o casă,
părea un om ce da din minţi să-şi iasă,
căci n-o găsea pe cea care fugise.

Aşa că întristat stătea într-o parte
şi n-a văzut frumosul chip pe care
eu l-aş slăvi în viaţă-n orice carte;

dar el vărsa acum lacrimi amare,
părea cu mintea că-i plecat departe,
iar cerul era sumbru la culoare.

Notă: Cele două nume, Dafne (de care era îndrăgostit Apollo) şi Laura (cea de care este îndrăgostit Petrarca) înseamnă acelaşi lucru: laur. Apollo este zeul luminii şi reprezintă personificarea soarelui, de aceea atunci când varsă lacrimi cerul este sumbru la culoare.

Adăugat de: Octavian

vezi mai multe poezii de: Francesco Petrarca



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.