Sonetul XXXIV [Il Canzoniere] - Francesco Petrarca

Traducere de Octavian Cocoş

La întoarcere Laurei, cerul se înseninează şi natura se linişteşte.

Însă atunci când zâmbetele sale,
nu-i mai voaleză chipul ce-nfloreşte,
degeaba în Sicilia trudeşte
bătrânul faur care dă la foale,

căci Jupiter rămas-a cu mâini goale,
din Mongibello arme nu doreşte,
iar sora lui încet se primeneşte
şi-Apollo varsă raze virginale.

Din vest se simte-acuma o suflare,
ce barca iute poate să o poarte,
iar pe păşuni trezeşte orice floare.

Şi stele rele fug pe câte-o parte,
de chipul cel iubit se-ascund se pare,
căci lacrimi pentru el au fost vărsate.

Notă: Bătrânul faur este zeul Vulcan, al cărui atelier se găseşte în adâncul muntelui Mongibello (Etna). Sora lui Jupiter este Iunona (Hera), care îi este şi soţie.

Adăugat de: Octavian

vezi mai multe poezii de: Francesco Petrarca



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.