Sonetul XXXIV (ce adevăr e-acela ?)

Autor:Ovidiu Oana-pârâu


Adăugat de: Ovidiu Oana-parau

marți, 28 decembrie 2021

Ce adevăr e-acela pe care îl urmează
Nefericitul suflet, sub aspre învoieli,
Ştiind că frânt, în urmă, va fi de îndoieli,
Iar inima ciobită-i de el şi sângerează?
Ce cale poartă paşii, prin colburi ridicate,
De zorul către mâine, ori ce destin scârnav
Stârneşte doar morgane, ca un deşert hulpav
Să-ngroape caravane în oazele visate?
Simunul le e gazdă, albind în urmă oase
De scarabei crestate, peste nisipul nins,
Ori reci spoiri de raze, născute-n astrul stins,
Însidefând lumina în nopțile geroase.
Dorinţa desenează un ţel imaginar,
Oricum, nemărginirii, nu-i poţi afla hotar.

22.07.2008
Volumul de sonete în dialog cu W. S.
RĂSPUNSURI PENTRU WILL,
Editura CORESI, 2016


vezi mai multe poezii de: Ovidiu Oana-parau


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Diverse
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.