Sonetul XXVIII (sfinţit de flori ...)

joi, 09 decembrie 2021

Înconjurat de spaime, gonit de îndoială,
Ferit de certitudini, doar plâng adăpostit
Lângă copacul firav ce azi a zămislit
Flori roşii sub apusul în care par beteală.
Le unduie lumina, le înfioară vântul,
Iar sufletu-mi tresare privindu-le ferit.
Spre tronul Celui veşnic, priviri am povârnit
Şi-aştept cu umilinţă, sentinţa-I şi cuvântul
Ce-mi va vădi o cale, spre mâine, dacă rodul
[Sub care eu şi floarea ne vom găsi mormânt,
Purtând spre altă lume, mirosul de pământ]
S-ar odrăsli în pace, sau să-mi arate glodul.
Nu I-am mai prins rostirea, de răul meu durut,
Dar, mi-a sfinţit pierirea, cu flori ce ning pe lut.

02.05.2008
Volumul de sonete în dialog cu W. S.
RĂSPUNSURI PENTRU WILL,
Editura CORESI, 2016

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.