Sonetul XVII (ţipăt de vulturi ...)

marți, 16 noiembrie 2021

Cărarea lor e vântul şi iarbă le e piatra,
Se-adapă doar din nouri privind spre infinit,
Nimic nu-i poate smulge din steiul unde vatra,
Lumini primeşte oaspeţi, din soare răsărit.
Clocesc, parcă e viaţa, străină pe vecie
Va fi de ei în vremea cât casă îşi cioplesc
Cuibarele în stâncă. Aproape de tărie,
Dau ţipete de pază cu glas neomenesc.
De neclintit poruncă şi spaime poartă-n ele,
Deşi nimic nu-i tulbur şi nici primejdii nu-s,
Se răstignesc pe zare, păzindu-se de rele,
Cu gheare oţelite şi bronz în glasuri pus.
Doar timpul face legea acolo unde cresc
Porniţii pui de vultur, în zborul lor firesc.

28.01.2008
Volumul de sonete în dialog cu W. S.
RĂSPUNSURI PENTRU WILL,
Editura CORESI, 2016

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.