Sonetul XLV [Il Canzoniere] - Francesco Petrarca

Traducere de Octavian Cocoş

Îi dăruieşte trei lucruri unui amic.

Să pui obrazul plâns ce oboseşte,
pe primul dar, drag domn, ce-i de la mine,
şi de acum să te păzeşti mai bine
de-Amor cel crud, ce chipul ni-l albeşte.

Cu-al doilea şi braţul stâng păzeşte
calea pe unde el pătrunde-n tine,
că-i vară sau e iarnă cont nu ţine –
căci drumu-i lung, iar timpul se grăbeşte.

Cu-al treilea din ierburi bea fiertură
ce gândul care doare îl destramă –
dulce-n final, deşi amară-n gură.

Şi să m-aşezi în inima ta pură,
de-acel vâslaş pe Styx să nu am teamă,
chiar dacă n-am în ruga mea căldură.

Notă: Amor pătrunde în inimă prin ochi. Drumul lung, pe care timpul se grăbeşte, este drumul mântuirii. Styx-ul este râul din Infern, care separă ţinutul celor vii de ţinutul celor morţi.

Adăugat de: Octavian

vezi mai multe poezii de: Francesco Petrarca