Tu îmi îmbraci orizontul în negru,
imnuri de îngeri devin tânguiri,
zilele mele mai cer păsuiri,
sufletul, singur, rămâne integru.
Păsări hulpave întunecă cerul,
setea inundă și ultimul mal,
ochii din beznă sclipesc ireal,
viața își plânge, în jur, efemerul.
Trist, frământat într-un ultim balans,
corpul se zbate-n grimase de moarte
dezacordat și convins că-n devans
ziua de care știa că-i departe
i te-a adus cu o grijă aparte.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Detalii poezie:
Distribuie pe: