Sonetul LIV (cerșesc silniciei …)

luni, 24 ianuarie 2022

Eu nu mai trec de-o vreme de marginile vrerii,
Mi-e țarc singurătatea în care vara tremur.
Mi-ar frânge silnicia doar un imens cutremur
Iscat de nerozia-ncruntată, a durerii.
În jur văd doar ciulinii ițindu-se din volburi;
Adie vântul moarte de secetă-ngropată
În sufletul, pe vremuri, livadă înflorată,
Dar părăsită-n care dorm liliecii-n scorburi.
Presară-n noapte buha urările-i funeste.
Un bocet ce se schimbă în vaiete când zorii
Pun spini pe fața zilei, menindu-i aurorii
Eternă veghe morții. Finalul de poveste
E pururi trist, azi pana, a mai mânjit o foaie,
Doar eu cerșesc speranță, precum pământul, ploaie.
08.08.2010

***
Volumul de sonete în dialog cu W. S.
RĂSPUNSURI PENTRU WILL,
Editura CORESI, 2016

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.