Sonetul LI (pe șevalet …)

Autor:Ovidiu Oana-pârâu


Adăugat de: Ovidiu Oana-parau

vineri, 21 ianuarie 2022

Pe şevalet, culori crepusculare
Se-nviorează la chemarea blândă
Născută-n zori, iar noua lor osândă
Va împlini speranţe milenare.
- Să fie verde! - a soarelui poruncă,
Livezi îmbracă-n tonuri de smaralde.
Câmpia unduiește voaluri calde
Spre poale, munții, umbrele-și aruncă.
- Iar curcubeul, treacă-se în muguri!
Să-l cerneți peste toate! strigă iară.
- Vestiți privirii că e primăvară,
Iar trupuri de codane nască ruguri!
Şi împletiți, din flori de câmp, ghirlande,
Eternității mele, ca ofrande.

03.05.2010
Volumul de sonete în dialog cu W. S.
RĂSPUNSURI PENTRU WILL,
Editura CORESI, 2016


vezi mai multe poezii de: Ovidiu Oana-parau


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Diverse
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.