Sus, în deal, pe ramul unui fag bătrân,
Flutură, voioasă, frunza încălzită
De un Soare care toamna e hapsân
Și nu-și vrea căldura-n lume risipită.
Este fericită pentru c-a fugit
Dintr-un vis în care îi era prea rece
Și-au scăpat-o zorii-atunci când au venit
Peste noaptea care-a trebuit să plece.
A simțit că-i timpul, dar e-n firea ei
Să-și trăiască viața într-o bucurie
Și, de-o fi să treacă-n anii cei merei,
S-ar întoarce iarăși, sufletul să-i fie
Într-o biată frunză, retrăind mereu
Viața până-n toamna din sonetul meu.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Detalii poezie:
Distribuie pe: