Sonetul 64 !Sonnet LXIV] - William Shakespeare

Traducere de Octavian Cocoş

Când pietre funerare am văzut,
Din vremuri vechi, că timpul le-a tocit,
Că turnuri îngâmfate au căzut
Şi bronzul cel etern e nimicit;
Când am văzut oceanul doritor
Să cucerească-al ţărmului regat,
Cum apa vine peste el uşor,
Dar ce câştigă, pierde imediat;
Când am văzut schimbări că se vădesc
Şi totul piere într-o bună zi,
Ruina m-a învăţat să chibzuiesc
La Timpul ce iubitu-mi va răpi.
Dar acest gând e ca o moarte rea
Şi plâng, căci veşnic nu te pot avea.

Adăugat de: Octavian

vezi mai multe poezii de: William Shakespeare



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.