Sonettina XXXII (păşim prin universuri ...)

Autor:Ovidiu Oana-pârâu


Adăugat de: Ovidiu Oana-parau

duminică, 24 iulie 2022

Păşim prin universuri purtând acelaşi nume,
De pulbere stelară cernută în abis
Ca un răsfăţ de stele, pe fruntea nopţii scris,
Îngemănaţi într-unul, grăbind spre altă lume.
Zenituri ne respiră, chemarea spre înalte
Lumini ce ne aşteaptă să nemurim în doi,
Redesenând orbite descrise de bazalte,
Schimbându-le-n comete, sub arşiţa din noi.
Pleiadele ne cântă în vise nemurirea,
Eternizând, ca unu, ce doi a fost lumesc
O nouă stea, IUBIREA, în haosul ceresc
Va defini pe-aceia ce şi-au găsit menirea.
Trăind prin ani-lumină vieţi nepământene,
Ne-om odrăsli în îngeri cu chipuri de selene.

14.04.2008
Volumul de sonete de dragoste
RĂSPUNSURI PENTRU ANNE, 2017


vezi mai multe poezii de: Ovidiu Oana-parau


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Diverse
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.