Sonettina XXIII (sporeşti răcoarea frunţii ...)

duminică, 10 iulie 2022

Sporeşti răcoarea frunţii, când mâna o dezmiardă,
Simt catifeaua lunii şi-n ochi primesc lumină
De stele. Iar urechea, din vocea ta divină
Lin soarbe pacea serii, odihna să mi-o piardă.
Cu tâmpla ta pe umăr, vom aţipi în noapte,
Eu alintând cosiţa ce degete-nfioară,
Furându-ţi cu privirea un sân ieşind afară,
Mijind să-l soarbă gura, ca pe caise coapte.
Te răsuceşte dragul, sau dorul. Cuibărită
La pieptu-mi, strângi din buze şi pleopele tresar,
Le asupresc săruturi pe care le presar
Şi dormi râvnind iubirea, de mine ocrotită.
Adorm şi eu spre ziuă şi doar târziu primesc,
Ca bună dimineaţa, sărutu-ţi îngeresc.

17.02.2008
Volumul de sonete de dragoste
RĂSPUNSURI PENTRU ANNE, 2017

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.