Îţi ard icoana-n flăcări, în nemiloase iaduri,
Pe ruguri născocite-n adânca-mi suferinţă,
Păşind prea des prin volburi, în loc să trec prin vaduri,
Mă prăvălesc în râpe şi hăuri de căinţă.
Nu asta mi-i scăparea, şi nici singurătatea
Nu îmi durează linişti, oricât de mult cerşi-le-aşi.
Pierdut pe veci în neguri, implor seninătatea,
Dar prizonier al clipei, voi fi mereu acelaşi.
Voi plânge cu furtuna. Pumnale fluierânde
Vor lumina pustia iubirii risipite.
Se vor opri iscate din inimi sângerânde
Zvârliri fierbinţi de lavă, sub gheţuri troienite.
Nici ploaia, nici uitarea, iubirea n-o învinge.
Degeaba-ţi ard icoana, azi, dorul tău, mă stinge.
vezi mai multe poezii de: Ovidiu Oana-parau
Detalii poezie:
Distribuie pe: