Sonettina XCI. (… tu, pajişte fierbinte)

Autor:Ovidiu Oana-pârâu


Adăugat de: Ovidiu Oana-parau

luni, 17 octombrie 2022

Ce dulce răstignire-n aşternutul
Zburlit de trupuri nopţii dăruite,
Clădindu-se-n troiene de ispite
Şi-atingeri tandre ninse cu săruturi.
Pe pieptu-mi râde-o rană sângerată
De păr mărgean prelins ca adiere,
Tresaltă sâni sub blânda mângâiere,
Nectar respiră gura sărutată.
Festin nocturn din mii de clipe oarbe,
Târzii zori încearcă să ne-alinte,
Eu nor de foc, tu, pajişte fierbinte,
Primeşte-mă în tine şi mă soarbe.
Dormim sfârşiţi o singură secundă,
Flămândul dor şi patimi ne inundă.

29.09.2010
Volumul de sonete de dragoste
RĂSPUNSURI PENTRU ANNE, 2017


vezi mai multe poezii de: Ovidiu Oana-parau


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Diverse
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.