Sonettina LXXXIX (iubirea cătuşă ...)

Autor:Ovidiu Oana-pârâu


Adăugat de: Ovidiu Oana-parau

sâmbătă, 15 octombrie 2022

Tu creşti, eu mă sting, mi-e iubirea otravă
Pătrunsă în vise, în sânge, în toate;
Zadarnic mă scutur, căutarea e bravă
Doar câteva clipe, dar e peste poate.
Mă nărui văzând câte semne fugare
Lejer risipeşti şi-mi faci lumea vrăjmaşă
Dorind ce-i al meu -chiar al meu fie oare?-
Strivit de-ndoieli port a morţii cămaşă.
Degeaba mă plângi, nici trifoi, nici potcoavă
Nu schimbă destinul şi par doar netoate
Simboluri meschine pe-o umbră schilavă
A căre-i mândrie-i târâre pe coate.
Îmi scriu de acum epitafu-n cenuşă:
Iubirea e zbor, sau o simplă cătuşă?

21.08.2010
Volumul de sonete de dragoste
RĂSPUNSURI PENTRU ANNE, 2017


vezi mai multe poezii de: Ovidiu Oana-parau


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Diverse
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.