Prea lent am mers pe calea în univers zidită,
Împiedicat de-o stare oloagă, cerşetoare,
În loc s-alerg spre steaua doar mie hărăzită,
Ales-am necredinţa şi-amara ezitare.
Mi-am rostuit refugii în arca părăsită
Pe muntele tăcerii, lipsit de cumpătare,
Orfana suferinţă, de dor ademenită,
Se-mbujora la sânu-ţi sub calda-mbrăţişare.
Mă dăruiesc luminii să-mi fie roşul stare.
Nimic nu mă dezleagă, eşti pururea menită
Să-mi fii icoană-n suflet şi veşnică iertare,
Iar eu să fiu alesul, femeie împlinită!
Te simt adînc în mine, în totul încrustată,
De m-ai rodit, iubito, mai naşte-mă o dată!
27.09.2009
Volumul de sonete de dragoste
RĂSPUNSURI PENTRU ANNE, 2017
vezi mai multe poezii de: Ovidiu Oana-parau
Detalii poezie:
Distribuie pe: