Sonet XXXV (35) - William Shakespeare

Nu te jeli că trandafirul are
Colţi lungi şi că-n adînc e lacul smead,
Că norii stau ca umbrele în soare
Şi-omizile pe frunze dulci mai cad.

Greşeala mea ,căci toţi greşim,e-aceea
Că-aprob excese-n irisul opac
Şi mă corup şi eu pierzând aleea,
Că iert mai mult decît greşeşti şi tac.

Cunosc tot jocul tău pe din-afară;
Şi procuror şi victimă,-amândoi
Vom acuza şi vom pleda la bară,
Căci între-amor şi ură e război.

Complice sunt al celui care fură
Stângaci şi-mi dăruie peste măsură.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: William Shakespeare



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

O fi scuturat halebarda dar a avut maini de mare faurar literar. Pentru mine sonetele lui sunt printre cartile de capatai. Multumesc.
stomff
marți, 19 mai 2015



Complice sunt al celui care fură
stângaci și mi dăruie peste măsură.

Superb...
mirimirela
marți, 19 mai 2015



Frumusetea nu se castiga decat prin frumusete.
Ca sa ajungi la corola dulce, mirositoare
A trandafirului, printre petale,
Chiar daca te intepi taci si ai rabdare.
Daca vrei sa te iubeasca aceasta floare...
ALapis
marți, 19 mai 2015



Superba, consideratie Adina
roxana
marți, 19 mai 2015



Multumiri Adina, mereu ne arati frumosul in poeziile puse pe site!
petrica_c
marți, 19 mai 2015



Ce frumos...
sorin
marți, 19 mai 2015