Sonet sub raze de Lună

Autor:Daniel Vișan-Dimitriu


Adăugat de: Daniel Vișan-Dimitriu

luni, 28 mai 2018

Hai să lăsăm lumina să se-așeze
Pe umerii dorințelor tăcute,
Să le transforme-n alintări plăcute
Și-asalturi de iubire să cuteze.

Hai să plutim pe-o mare de plăcere,
Să-ntâmpinăm, cu piepturile goale,
Atingeri noi de valuri ireale
Pornite într-o dulce adiere.

Să ne-avântăm sub razele de Lună
Și să luăm lumina ei cu noi,
În raze împletite drept cunună.

Iar de va fi ca totul să apună
Și să-notăm prin timpul de apoi,
Să fim tot împreună, amândoi.


vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.