Sonet de iunie

Autor:Felix


Adăugat de: Felix

sâmbătă, 03 iunie 2017

Purtând solstițiul ca pe o hlamidă
Bătută cu cireșe de rubin,
La țărmul verii, de lumină plin,
Adastă luna iunie, candidă.

Se-ascunde curcubeul, clandestin,
Prin iarba sărutată de acridă,
Și muzica prin păsări e fluidă
Și-n greieri acordați în sol senin.

Mă invadează vara, por cu por,
Și-n flori de câmp cu puf de reverie
Îmi pregătesc o pistă pentru zbor,

Să mă înalț, pe-aripi de poezie,
Cu închinarea mea spre Creator:
Mărire Ție-n veci, mărire Ție!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 3 iunie 2017


vezi mai multe poezii de: Felix


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Credinţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Un sonet plãcut care mi-a facut plãcere sã-l citesc
felicia
luni, 05 iunie 2017