Sir - Nichita Stănescu

Răcnet perpetuu, răcnet de femeie născând femeie, una din
altă, altă din altă, pe închinarea căderii spre tot
ceea ce e ombilic legat la un capăt de durere,
de durere țipată,
înflorind pe distanțe, din timp în timp, o globulă mișcată.
Femei născând femei,
legate prin ele de latul
țevilor sângeroase prin care curge
feminitatea lumii și brațul
în veșnică lungire al lui
Paris
azvârlind mărul stricat al lumii,
ales ba de munți, ba de șesuri, de una,
ba de hărțile holerei, cancerului, ciumii.
Prima femeie naște o femeie care naște-o femeie,
care naște o femeie, care naște-o femeie, care dă
la lumina reci moaște de sfânt, care dau aure rotunde,
gravide care nasc femei, care nasc femei, născătoare-n
continuare, lichide ca apa mărilor pline de pești decăzuți
în adâncuri, încoșciugate dar nebătute cu piroane în scânduri.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu