Cuculeană, cenușie,
ce rotești tu prin câmpie,
să zărești un cuib dosit,
pregătit pentru clocit.
Tu, mai lași un oușor,
oușor cu- n puișor,
puișor de cucușor.
Și-ți iei zborul, cenușie,
fără nimeni să te știe,
c-ai făcut, o nebunie.
Căci așa, a fost să fie,
lăsat pentru veșnicie,
cucul să fie crescut
de părinți, cu împrumut.
Și, intrusul cucușor,
când crește mai mărișor,
la părinții de-mprumut,
face totul, să rămână
singur cuc, în cuibușor,
unicul lor puișor.
Cuculeană, cenușie,
ce aș vrea să-ți spun eu ție:
-"Tu, să cânți ca să ne-ncânți!"
vezi mai multe poezii de: spanualexandrina
Detalii poezie:
Distribuie pe: