Sfinți atei

Autor:Tipsie1975


Adăugat de: Tipsie1975

sâmbătă, 05 septembrie 2026

Din fiecare noapte am smuls câte un vis,
cu tălpile crăpate, călcând iar prin noroaie,
am renăscut din rana uitatului abis
și-am devenit ecoul stropilor de ploaie.

Din fiecare cer am luat câte o stea,
să-mi lumineze drumul, să fie doar a mea,
și secole la rând am rătăcit prin mine,
crezând că omenirea se va mai face bine.

Am traversat regate distruse sub păcate
și-am îngropat în suflet trecutul unor zei,
am fost balsam și rugă pentru dureri uitate,
un templu fără uși, un suflet fără chei.

L-am întâlnit pe Iuda, pe Petru și Matei,
purtând în ochi povara regretelor din ei,
am mers prin întuneric alături de cei trei
și-am înțeles că-n mine trăiesc doar sfinți atei.

Am coborât smerit în catedrale goale,
cu Biblii prăfuite și preoți fără har,
am căutat răspunsuri în cripte funerare,
dar Dumnezeu tăcuse în fiecare altar.

Ne merităm durerea, ne merităm blestemul,
ne-am vândut bunătatea și am ales infernul,
am răstignit iubirea pe cruci ce nu au nume
și-am ars în noi lumina, lăsând cenușa-n lume.

Și poate că în toate aceste nopți pustii,
nu Dumnezeu plecase, ci noi uitasem cerul,
ne-am căutat în sine ca niște umbre vii,
sfinți fără vreo credință ce-și poartă-n piept infernul.


vezi mai multe poezii de: Tipsie1975


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Iubire
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.