O sală lungă, lată, cu un tavan înalt,
Ferestre cu vitralii, albastru de cobalt
Mese mari, masive, greoie, de stejar,
Cu scaune-mbrăcate în vinilin muștar!
...
Aceasta-i fosta sală, ”Sala de lectură”,
În care se trăia superba aventură
De-a călători, purtat pe-aripi de vise,
Prin lumile născute în mii manuscrise!
...
Dar cărțile s-au dus, au fost probabil luate
Și-ascunse undeva, spre-a fi bine păstrate,
Sau mai degrabă cred că-s aruncate-n foc,
De cei ce-au pus în sală jocuri de noroc!
...
Ce mai înseamnă azi, dragostea de citit,
Când crește-n om văpaia dorinței de profit?
Acum se-aud la mese doar cip și pas, sau sec,
Cărți mai sunt de poker, canastă sau blec gec!
...
În lumea formei goală, cititu-i sport extrem,
Prea puțini mai știu ce-nseamnă un poem,
Iar de-i întrebi cumva ce-au mai lecturat
Se-ncruntă către tine, crezând c-ai înjurat!
...
Spre asta ne îndreaptă niu eigiul globalist,
Spre omul tot mai gol, tembel și egoist,
Într-o lume-n care de cărți nu mai e loc
Decât în sălile dotate cu jocuri de noroc!
...
Iar tinerii de astăzi n-au treabă cu cititul,
Pentru ei cititul e-o pierdere de vreme,
Mintea lor sărmană nu-și face probleme,
Iar pentru lumea-ntreagă, ăsta e sfârșitul!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: