Mă cheamă liniştea orelor târzii
să-ţi culeg lacrimi de flori şi sfinţi
din ochii adânci, din lanuri de grâu copt,
legănându-se în miez de vis de prinţi.
O, cât de mult aş vrea să mă pierd
pe urme de rătăcitori sihaştri,
prin codrii, printre silabe de rugăciune
ca ochii tăi, ca ochii lor - albaştri.
O, cât de stele miroase acest trup
că-mi vine să sărut asfinţitul pe frunte
şi-mi mai vine să zbor neauzit, neştiut
şi să-i las numai lui zboru-mi s-asculte.
Când tainele se întâlnesc, seara, la fântână,
aş vrea să devin fără să ştiu curcubeu,
şi când mamele ne trimit la culcare,
să plâng iar, în genunchi, Îngeraşul meu.
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Comentarii:
Frumoase versuri!
Deși măsura e aleatorie, ritmul rezolvă sincopele, deși îmi pare puțin schimbat la ultima strofă.
Îmi plac poeziile care au doar rima2-4 :)
Un singur vers m-a pus puțin pe gânduri:
vezi mai multe poezii de: Florin T. Roman
Detalii poezie:
Distribuie pe: