Semne - Lucian Blaga

Porumbii-proroci își scaldă
aripile înnegrite de funingine
în ploile de sus. Eu cânt -
semne, semne de plecare sunt.

Din orașele pământului
fecioare albe vor porni
cu priviri înalte către munți.
Pe urma lor vor merge tineri goi
spre sori pădurătici,
și tot ce e trup omenesc va purcede
să mai învețe odat
poveștile uitate ale sângelui.

Mi-am pecetluit cu ceară casa,
să nu mai întârzii
unde jocuri și răstigniri
n-or mai trece pe uliți
și nici o adiere de om
din veac în veac pe subt bolți.

Poduri vor tăcea.
Din clopote avântul va cădea.
Din depărtatele sălbaticii cu stele mari
doar căprioare vor pătrunde în orașe
să pască iarba rară din cenușă.

Cerbi cu ochii uriași și blânzi
intră-vor în bisericile vechi
cu porțile deschise,
uitându-se mirați în jar.

Lepădați-vă coarnele moarte,
bătrânilor cerbi,
cum pomii își lasă frunza uscată,
și-apoi plecați:
aci și țărână înveninează,
aci casele au încercat cândva
să ucidă pe copiii omului.

Scuturați-vă de pământ
și plecați,
căci iată - aci vinul nebun al vieții
s-a scurs în scrum,
dar orice alt drum duce în poveste,
în marea, marea poveste.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga