Semințele timpului!

luni, 18 decembrie 2023

Semințele timpului
…
Am vrut să-mi găsesc locul cătându-mă pe mine,
Ce tare arde focul timpului ce vine!
Și ce înalți sunt munții. Cărările ascunse
Mă duc către izvorul ce susură la vale
Trecând prin neguri dese, vreodată nepătrunse
Dar nu cu apă rece și limpede și clară,
Ci cu lumina blândă a razelor de soare,
Ce duc cu ele viața spre lumea cavernală
Unde ascuns de mine trăiam odinioară
Când tremurând de frică, priveam adânc în focul
Ce-i lumina pe toți, le tremura pe frunte,
Iar toți intrau în dansul ce invoca norocul
De care-aveau nevoie pentru vânătoare.
Iar eu eram ascuns în peștera din munte!
...
Ce sus îmi părea cerul, privind către intrare
Plin de-atâtea focuri ce-ardeau fără-ncetare,
Și m-ascundeam acolo, în peștera din munte
Și lumea era mică, dar mie-mi părea mare.
Și tremurând de frică, stăteam greu în picioare,
Ce tare arde focul timpului ce vine
Acolo sus pe cerul nopților senine
Și ce departe-am fost în drumul către mine.
Și cât aveam de mers, mergând fără-ncetare!
…
Îmi amintesc atâtea, din vreme-aceea cruntă
Când zi de zi ființa cu teama se înfruntă,
Iar totul era simplu, de-o simplitate clară.
Iar azi, de lângă tine, precum odinioară,
În nopțile senine privesc spre bolt-afară
Și văd atâtea focuri arzând fără-ncetare
Și parcă văd bărbații plecând la vânătoare,
Dar e așa departe c-abia ajung cu gândul
Spre lumea-n care focul era păzit cu rândul!
...
În mintea mea se-adună atât de multe locuri
Prin care-am fost cândva cătându-mă pe mine
Dar acum nu mai caut. Aici e cald și bine,
Știind că-n tine ard atât de multe focuri,
Precum pe boltă ard în nopțile senine
Atât de multe stele de parc-ar fi intrarea
Cavernelor străine, precum odinioară
Acolo, lângă foc și îi simțeam dogoarea.
Și vrând să-mi găsesc locul cătându-mă pe mine,
Gândeam privind în noapte bolta-ceea clară:
Ce tare arde focul timpului ce vine!

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.