cum stăm noi aliniaţi şi spânzuraţi de perfuzii în paturi de fier la perete
la etajul trei salonul unu salonul spânzuraţilor
salteaua-i subţire şi noi ne facem tot una cu fierul
năluci mov sprijinind o ţeavă de calorifer
fac filozofie la o ţigară pe balcon
câţiva bolnavi recită versuri de Nichita strânşi într-un colţ
iar marea-i zbârlită şi afară a nins ruginiu frunze de aramă strivite
- cocori de argint străpung zarea pufoasă mă ascund după pietre şi tac
cei de la salonul trei se preling pe lângă perete pe hol în şir indian
cei de la doi desenează curcubeie cu creta
din când în când mai trece câte o asistentă blondă
bâzâind în zbor ori levitând pe deasupra paturilor
iar pe pereţii reci e tot o fojgăială de gândaci vioi
ori de bolnavi şchiopi şi îngrijitoare cu mopul
- s-a înserat deja
noi cei din salonul unu stăm tot aliniaţi şi spânzuraţi de perfuzii
în paturi de fier la perete
vezi mai multe poezii de: AlCremardia
Detalii poezie:
Distribuie pe: